Odată ce ai decis să îți deschizi propria afacere, este esențial să conștientizezi că aspectele care țin de promovare cabinetului tău stomatologic, de imaginea acestuia și de serviciile oferite clienților devin la fel de importante ca abilitățile tale de specialist. Desigur că medicul stomatolog și profesionalismul acestuia sunt o condiție primordială și necesară succesului cabinetului tău stomatologic, dar din păcate nu sunt și o condiție suficientă. Dacă modul în care este tratat un client nu este pe măsură, experiența totală a clientului nu va fi una OK. La fel, dacă potențialul pacient nu aude de tine, nu vei avea clienți. De multe ori, a te baza pe ceea ce specialiștii numesc ”word of mouth”, promovarea prin recomandări, nu este suficient de rapid pentru a-ți asigura cashflow-ul necesar afacerii.
În ceea ce privește experiența clientului, noi credem că sunt 4 arii cheie în care ar trebui să îți concentrezi atenția pentru a oferi acele servicii stomatologice WOW pe care orice client și le dorește:
- Designul interior al cabinetului
Ți se poate părea un aspect superficial, dar imaginea cabinetului este cea care conferă încredere, confort, în special noilor pacienți. Probabil este pe ultimele locuri pe lista ta de priorități ca media stomatolog. Totuși, ca owner de business, imaginea cabinetului tău începe cu designul său interior. Este important să fie un design interior care să ofere siguranță pacientului, să sugereze curățenie și profesionalism și să îl ajute pe pacient să se relaxeze. Albul este cu siguranță culoarea care inspiră curățenie, igienă, dar este important să aduci și o notă personală, modernă, o pată de culoare care să asocieze experiența pacientului cu brandul tău. De asemenea, este important să alegi mobilier de calitate și unituri dentare de ultimă generație.
- Produsele și echipamentele folosite
”Ultimă generație” ar trebui să fie expresia de ordine atunci când îți alegi echipamentele stomatologice pentru cabinet. Chiar dacă nu sunt de specialitate, pacienții vor asocia ideea de echipamente noi și moderne cu siguranță și profesionalism. Iar în era internetului, accesul pacienților la informații despre echipamente este din ce în ce mai ușor. Clientul asociază calitatea și brandul produselor și echipamentelor folosite în cabinetul tău stomatologic cu nivelul tău de expertiză și cu nivelul de igienă din cabinet. Dacă tot am ajuns la ea, evident că foarte importantă este și partea care ține de igienă și sisteme de sterilizare. Investește întotdeauna în produse și echipamente stomatologice de calitate.
- Personalul și serviciile de customer service oferite de aceștia
Ca în orice afacere de servicii, personalul tău și amabilitatea acestuia față de client sunt cheie. Este deosebit de important ca personalul tău să fie prietenos și să îl facă pe pacient să se simtă cât mai confortabil. Este însă cheie și să oferi servicii de customer service adaptate secolului în care trăim: servicii de programare online, remindere prin SMS pentru programări, email-uri de confirmare a programării, oferirea planului de tratament împreună cu costurile individuale încă de la început etc.
- Opțiunile de finanțare oferite
Pe lângă teama proverbială de dentist, în ziua de astăzi pacienții sau potențialii tăi pacienți prezintă și o a doua frică adițională. Este vorba despre frica de costurile unei vizite la stomatolog. Tocmai de aceea este important să fii transparent și să îi oferi chiar de la început pacientului tău un plan de tratament care să conțină costul per fiecare tratament în parte, astfel încât pacientul tău să știe la ce se așteaptă și să își facă planurile financiare în consecință. Un astfel de plan de tratament îi oferă pacientului control și siguranță și, per total, încredere în tine ca profesionist. În plus, este deosebit de important să oferi posibilități multiple de finanțare a tratamentelor. Opțiunile de finanțare oferite, diversitatea și flexibilitatea acestora este de o deosebită importanță pentru a câștiga și loializa pacienții.